Ovidiu Blag, director executiv al U Cluj


Jurnalistul și comentatorul de tenis, Ovidiu Blag, va prelua funcția de director executiv al U Cluj.

Azi i-am propus domnului Ovidiu Blag să preia conducerea executivă a clubului, propunere pe care a acceptat-o. Împreună vom forma o echipă , urmând a ni se alătura şi alţi membri, într-o construcţie pe care ne-o dorim foarte solidă, bazată pe principiile spiritului academic, transparenţei, corectitudinii şi a protejării valorilor în care credem şi a oamenilor care sunt trup şi suflet alături de Universitatea Cluj”, a declarat preşedintele clubului, Constantin Răduţă, pentru ucluj.ro.

Ovidiu Blag a fost jurnalist la câteva publicații din Cluj și comentator la meciurile de tenis care au avut loc la Cluj. 

Acesta este apropiat de noul președinte al U Cluj, Constantin Răduță, numit după ce Radu Constatea (PDL) și-a dat demisia.

Comentarii Facebook