Neluțu Varga nu a mai așteptat! Noul antrenor al CFR Cluj a activat timp de 20 de ani la FC Porto: „Am decis”
CFR Cluj și-a găsit noul antrenor după despărțirea de Daniel Pancu. Conducerea clubului din Gruia a ajuns la un acord cu portughezul Antonio Folha, care va conduce echipa în sezonul viitor.
Potrivit informațiilor apărute în presa sportivă, tehnicianul lusitan va avea un salariu de 17.000 de euro pe lună și a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an, în funcție de îndeplinirea obiectivelor, scrie fanatik.ro.
Antonio Folha a fost propus pentru postul de antrenor principal de fostul fundaș al CFR-ului, Ricardo Cadu, iar un rol important în alegerea sa l-ar fi avut și Iuliu Mureșan, care l-a recomandat patronului clubului, Ioan Varga.
Inițial, principala opțiune a conducerii era Edward Iordănescu, însă negocierile nu s-au concretizat, iar șefii clubului au decis să se miște rapid pentru a instala un nou tehnician înainte de startul pregătirilor.
„Antonio Folha este noul antrenor al lui CFR Cluj. Am decis să nu mai aștept pentru că timpul trece și nu este în favoarea noastră. Am primit referințe foarte bune despre portughez și sper să fie o lovitură pentru noi”, a declarat Ioan Varga.
În vârstă de 55 de ani, Antonio Folha are o experiență importantă în fotbalul portughez. Acesta a activat timp de aproape două decenii în cadrul FC Porto, unde a ocupat funcții de antrenor secund la echipa mare și de antrenor principal la mai multe formații de juniori. Singura experiență importantă în afara clubului portughez a fost la Portimonense SC, pe care a pregătit-o între 2018 și 2020.
2 Comentarii