Vineri 20 Septembrie

Meciul CFR 2 - U Cluj s-a mutat de pe Cluj Arena

 

Meciul de fotbal CFR 2 - U Cluj nu se va mai desfășura pe Cluj Arena pentru a nu declanșa violențe și bătăi între fani. 

 

Partida din 10 aprilie a fost mutată pe Baza Sportiva CMC, unde CFR 2 își dispută meciurile de acasă. Decizia a apaținut conducerii clubului CFR, care a nu a dorit să agite spiritele între cele două galerii. 

 

Stadionul Cluj Arena fusese rezervat pentru meciul din 10 aprilie, dar înțelegerea cu administratorii stadionului a fost ruptă. 

 

La ultima partidă a U Cluj pe Cluj Arena, fanii echipei au fost extrem de expliciți și au spus că nu vor ca CFR 2 să joace meciul de acasă cu echipa lor pe Cluj Arena. Ei au afișat un banner pe care au scris: ”1940 - Clujul e răpit, ”U” se mută la Sibiu după ”arbitraj”. 2018 - Urmașii ocupanților de atunci atentează din nou la oraș”.

 

În 1940, după ce Clujul și Transilvania de Nord a devenit teritoriu maghiar, U Cluj a refuzat să joace în campionatul maghiar de fotbal și s-a exilat la Sibiu, de unde a jucat mai departe alături de frații lor români. 

Comentarii Facebook