Miercuri 28 Iulie

Marius Șumudică, atac de nervi la pauza meciului Lincoln - CFR Cluj. Ce s-a întâmplat în vestiar?


Marius Șumudică, atac de nervi la pauza meciului Lincoln - CFR Cluj. Campioana a jucat prima tranșă din turul 2 preliminar al Champions League pe stadionul micuței grupări din Gibralatr. În ciuda diferenței - teoretice - de valoare, după 45 de minute tabela arăta un incredibil 1-0 pentru cei de la Lincoln. La pauză, tehnicianul clujenilor „a bătut cu pumnul în masă” pentru a-și trezi jucătorii din marasmul unui joc fără orizont.

Marius Șumudică, atac de nervi la pauza meciului Lincoln - CFR Cluj

Marius Șumudică s-a frecat la ochi în pauza meciului Lincoln - CFR Cluj. Tabela de marcaj arăta un uluitor 1-0 pentru adversara ditamai campionilor României, o micuță grupare din Gibraltar. Partida tur din turul 2 preliminar al Champions League putea reprezenta rușinea supremă a fotbalului românesc. Și, poate, chiar despărțirea brutală a lui Șumudică de formația pe care abia a preluat-o. Antrenorul de 50 de ani anticipase că vor fi probleme cu gazonul artificial al stadionului Victoria din Gibraltar, dar și cu calitatea unora dintre judecătorii adverși. Însă, concluzionase că indiferent de suprafață valoarea trebuie să se impună.

Indiferent de suprafața pe care jucăm, valoarea să-și spună cuvântul și aș prefera să rezolvăm calificarea din meciul tur, după care să ne concentrăm pe retur și pe ceea ce avem de făcut în campionat. Fotbalul e fotbal. Și dacă joc pe nisip, tartan sau ciment, din punct de vedere al valorii nu cred că se pune problema și va trebui să plecăm cu un rezultat pozitiv, care să ne dea liniște la meciul retur”, a declarat Marius Șumudică înainte de partida din Gibraltar, conform playtech.ro.

Ce s-a întâmplat în vestiarul echipei CFR Cluj?

După pauză, clujenii și-au mai revenit, înscriind de două ori prin Debeljiuh și câștigând cu 2-1. Dar ce s-a întâmplat în vestiarul echipei după prima repriză, a constituit „dușul rece” de care jucătorii lui Șumudică aveau nevoie. Tehnicianul a dezvăluit, la finalul meciului, că a spart două sticle ca să creeze șocul necesar pentru ambiționarea unei echipe adormită, parcă, de vântul puternic ce a bătut dinspre strâmtoarea Gibraltar.

Meci foarte greu. Foarte greu, teren imposibil. Nici nu puteai să degajezi. În prima repriză am avut vântul contra, se oprea mingea în aer. Dar trebuie să ne concentrăm, facem aceleași greșeli și luăm gol în ultimele minute ale reprizei. Ați văzut, nu mai sunt echipe mici. A trebuit un șoc la pauză, să sparg două sticle și să revenim.

Dar încă odată, condiții atmosferice incredibile. Un vânt… Important e că am adus 3 puncte României pentru coeficient și ne-am făcut viața mai ușoară pentru retur. Conference League este o rețetă financiară consistență pentru orice club din România”, a declarat Marius Șumudică pe pagina de Facebook a celor de la CFR Cluj.

Returul va avea loc miercurea viitoare, 28 iulie, la Cluj. Dacă va trece de Lincoln, echipa din Gruia își va asigura prezența în grupele unei cupe europene. Deocamdată, în cele ale Conference League. În turul următor, CFR Cluj, ar întâlni pe învingătoarea din dubla Young Boys Berna - Slovan Bratislava.


Comentarii Facebook