Lovitură pe piața transferurilor! Rapid garantează că îl va „fura” pe titularul CFR-ului: Angelescu confirmă mutarea acestuia în iarnă
Rapid București nu renunță la transferul lui Alin Fică de la CFR Cluj. Mutarea a eșuat în vară, dar Victor Angelescu a confirmat că mijlocașul de 24 de ani va ajunge în Giulești în iarnă. Nelu Varga a explicat de ce s-au blocat negocierile și ce rol a avut impresarul jucătorului în toată povestea.
Rapid, cu ochii pe un jucător de la CFR Cluj. Victor Angelescu confirmă transferul lui Alin Fică în iarnă
Rapid București nu renunță la intenția de a-l aduce în Giulești pe mijlocașul clujean Alin Fică. Deși mutarea a eșuat în ultima zi a perioadei de mercato din vară, oficialii giuleșteni sunt convinși că jucătorul de 24 de ani va îmbrăca tricoul alb-vișiniu în iarnă.
Victor Angelescu, președinte și acționar minoritar la Rapid, a declarat că lotul actual este echilibrat, însă Fică rămâne o țintă clară pentru club.
„Până în iarnă nu vor mai fi transferuri. Am adus ce trebuia, dar ne mai doream un mijlocaș. Din păcate, transferul a picat pe ultima sută de metri. Îl aducem în iarnă. Avem un lot numeric și valoric bun acum, dar sigur vor mai fi transferuri atunci”, a spus Angelescu, potrivit GSP.
Alin Fică are contract cu CFR Cluj până în 2026. Recent, președintele Cristi Balaj afirma că fotbalistul ar urma să-și prelungească înțelegerea cu clubul ardelean, însă deocamdată nu a fost anunțat niciun acord oficial.
De ce a eșuat mutarea jucaătorului de la CFR Cluj în vară
Transferul mijlocașului a picat, potrivit conducerii celor două cluburi, din cauza neînțelegerilor cu impresarul jucătorului, Lucian Marinescu.
„Impresarul l-a influențat greșit, nu a fost de acord cu salariile oferite de Dan Șucu. Îmi pare rău, dar se întâmplă ca jucătorii să fie induși în eroare de agenți, care sunt interesați în primul rând de propriul câștig. Aceasta este realitatea”, a declarat Nelu Varga, patronul CFR Cluj.
Situația rămâne deschisă
Deși oficialii CFR Cluj au sperat într-o prelungire a contractului, incertitudinea persistă. Dacă lucrurile nu se schimbă, Fică ar putea deveni una dintre cele mai importante mutări ale iernii în Liga 1, trecând direct de la CFR Cluj la rivala Rapid București.
5 Comentarii