Jucătoarea de tenis Irina Begu a lovit cu racheta în cap un copil din tribune, dar a scăpat de descalificarea de la Roland Garros 2022


După al doilea game din setul decisiv de joi, 26 mai, partida a fost întreruptă preț de câteva minute, după ce un copil aflat în tribune a fost lovit de racheta jucătoarei de tenis Irinei Begu. 

Din cauza nervilor, sportiva noastră a dat cu racheta de pământ, iar aceasta a ricoșat din suprafața de joc direct în copil

Ekaterina Alexandrova a cerut descalificarea adversarei, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar la final, organizatorii au oferit explicații. Părinții au avut un rol decisiv în  verdictul dat de supervizori, după ce le-a transmis acestora că fiul lor a fost doar șters de rachetă și că plânge din cauza sperieturii, nu din cauza loviturii. 

racheta copil parinti.jpg

După ce și-a pierdut serviciul (la 0-2 în setul 3), în timp ce mergea spre banca sa, Irina Camelia Begu a dat cu racheta de pământ în apropierea băncii și aceasta a ricoșat în zona spectotorilor. Racheta a aterizat în tribună și l-a șters pe un tânăr spectator”, se arată în comunicatul emis de Roland Garros. 

După ce inițial s-a speriat, spectatorul s-a dovedit a fi ok. Supervizorul Grand Slam-ului a discutat cu părinții care erau cu fiul lor și aceștia au confirmat că acesta era nevătămat. Conform procedurilor, un avertisment pentru comportament nesportiv i-a fost acordat jucătoarei”, au mai explicat organizatorii jocului. 

racheta copil irina.jpg

După ultimul punct al meciului câștigat în două ore și 38 de minute, Irina Begu a mers la copilul pe care l-a lovit racheta sa, iar părinții săi au asigurat-o că gestul său nu a avut consecințe. 

Irina Begu a vrut și să se revanșeze într-o anumită măsură față de copil, l-au luat în brațe și a făcut o poză alături de tânărul suporter. 


Comentarii Facebook