Ioan Ovidiu Sabău, surprins de prestația „studenților”: „Nu știu unde am putut să greșesc, e foarte greu la cald”


Universitatea Cluj a pierdut meciul de pe teren propriu cu U Craiova 1948, scor 1-3, din cadrul etapei cu numărul 3 din play-out-ul SuperLigii. Astfel, alb-negrii au ajuns la două înfrângeri consecutive, după ce în runda precedentă au cedat în fața celor de la UTA, scor 0-2. 

Din moment ce indicațiile tactice nu au fost respectate, Sabău a spus că urmează ca atât el, cât și elevii săi, să analizeze jocul, pentru a evita o prestație similară în viitor. 

Nu știu unde am putut să greșesc, e foarte greu la cald. Discuțiile pe care le-am avut au fost foarte constructive, aveam nevoie de o posesie foarte bună și mare atenție să nu pierdem mingea, pentru că e o echipă care pleacă bine pe contraatac.

Trebuia să evităm greșelile, dar n-am avut răbdare când am avut mingea, ne-au prins pe contraatac și au reușit să înscrie.

După, nu ne-am mai păstrat organizarea de joc, ne-am pierdut, ne-am supărat, au început reproșurile. Lucrurile au fost foarte clare, o zi proastă.

Sunt greșeli pe care trebuie să le remediem. Nu vorbesc de așa ceva (n.r. lipsă de calitate), am încredere în acești jucători, au arătat de multe ori bine, sunt valoroși și ne vom îndeplini obiectivul alături de ei.

Trebuie să analizăm foarte bine acest joc, situația în care ne aflăm. Doar cu oameni adevărați și pregătire foarte bună depășim acest moment. Obiectivul, în momentul de față, nu este compromis. Trebuie să-și analizeze fiecare evoluția și comportamentul, nu coechipierii", a spus Neluțu Sabău. 

Amintim că, U Craiova 1948 a învins-o fără drept de apel pe U Cluj, scor 3-1, în etapa a treia din play-out-ul SuperLigii României. În urma acestui rezultat, oltenii trec pe primul loc în play-out, cu 26 de puncte, la două lungimi în fața celor de la Petrolul, în timp ce „U” Cluj ocupă a cincea poziție, cu 20 de puncte.

Oltenii au tranșat victoria încă din prima repriză a partidei, când Aurelian Chițu a reușit tripla. Formația pregătită de Nicolo Napoli a deschis scorul încă din al cincilea minut al partidei, când Asamoah l-a găsit foarte bine pe Chițu, care a înscris din interiorul careului, cu un șut superb. Doar două minute mai târziu, Chițu l-a învins din nou pe Gorcea, după ce Miron a pierdut balonul aproape de jumătatea terenului, iar Bahassa a pasat în fața porții.

Replica Șepcilor Roșii a venit abia în minutul 12, când Nistor a șutat în forță de la distanță, totuși, Chițu a dat lovitura și în minutul 27, după o acțiune fulminantă a formației din Bănie. Pe final, diferența s-a redus după un autogol de Duarte, care a avut o deviere greșită la șutul lui Chipciu.

Comentarii Facebook