Luni 21 Octombrie

Imnurile Universității Cluj au răsunat în fața UBB Cluj la un Centenar fără promovare - VIDEO


Imnurile galeriei Universității Cluj au răsunat, duminică seara, 29 septembrie, în fața UBB Cluj, în cadrul ediției a treia a evenimentului ”Haide U pe Scena Urbană”.

La moment au participat sute de fani ai U Cluj, care au lăsat de-o parte supărarea nepromovării, și au cîntat alături de orchestră.

Ora de start a evenimentului a fost aceeași cu anul de înființare al clubului universitar, 19:19, iar o parte dintre membrii Peluzei Șepcile Roșii, în frunte cu toboșarii de la Barbarossa Samba Group, și-au croit drum cântând prin mulțimea de fani alb-negri pentru a urca pe scenă, în spatele orchestrei, scrie Sportul Clujean.

Au fost prezentate șui câteva citate ale unor legende care se identifică cu istoria de 100 ani a Universității Cluj: Gheorghe Roman, Magda Jerebie, Remus Câmpeanu, prezent și el la eveniment, și regretații Dan Anca și Gheorghe I. Bodea.

Momentul muzical a început cu interpretarea imnului României de către copiii grupului Armonia Music, coordonați de profesoara Rada Lăpușan, pe acordurile orchestrei Claudiopolis Youth Orchestra, avându-l ca dirijor pe Vlad Eniu și a continuat cu Gaudeamus igitur, imnul Slavă ție, studenție și alte cântece celebre ale peluzei.

La eveniment au participat baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania, fotbaliștii pregătiți de Adrian Falub, precum și alți sportivi clujeni care îmbracă tricoul alb-negru cu Potcoava pe piept.

Comentarii Facebook