Gest emoționant! Șepcile Roșii sunt alături de Peluza Vișinie după moartea unui suporter CFR Cluj: „În fața morții nu mai există rivali”
Moment rar în fotbalul clujean între suporterii U Cluj și CFR Cluj!
Într-un gest de solidaritate profundă, galeria „Șepcile Roșii” a transmis un mesaj de compasiune și respect față de membrii Peluzei Vișinii, rivali pe teren, dar egali în fața durerii.
„În fața morții suntem toți egali. Nu mai există rivali. Condoleanțe Peluza Vișinie!”, au transmis suporterii Universității Cluj.
Reamintim că CFR Cluj și-a exprimat public regretul și profunda tristețe pentru pierderea lui Andi Siladi:
„Andi, ne vei rămâne mereu în suflet pentru devotamentul tău! Chiar și din ceruri, așa cum spuneai mereu, dar și în ultimul tău mesaj, ÎMPREUNĂ SUNTEM CFR! Condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții CFR Cluj.
1 Comentariu
Dumnezeu sa il odihneasca in pace! Forza CFR!Respect fanilor Universitatii Cluj, care au transmis condoleante!