Cristi Balaj rupe tăcerea! Președintele de la CFR Cluj a recunoscut: „Ne apropiem de final”
Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, a declarat că în cazul în care echipa antrenată de Dan Petrescu va rata ambele trofee (Cupa României și titlul), atunci sezonul este ratat.
”Sunt trei puncte pe care ar trebui să le recuperăm față de FCSB în următoarele patru etape și să jucăm în ultima etapă, acasă, meciul decisiv. Am avut aceste două obiective încă de la început. Ne apropiem de final, normal că e importantă Cupa. S-a întâmplat să jucăm în sferturi contra Craiovei, acum jucăm iar acasă, cu Farul, în semifinală, și sperăm să jucăm și finala. Da, bineînțeles că ar fi un sezon ratat dacă am rata ambele trofee”, a spus Balaj.
De asemenea, președintele CFR-ului a mai afirmat că se bazează pe valoarea lotului și că echipa va reuși să ridice, din nou, trofeul de campioană a României.
„Se poate întâmpla să piardă cele trei puncte, da. Crede-mă, am văzut mult fotbal. Partide, și în cazul nostru, pe care trebuia să le câștigăm. FCSB a avut meciuri grele și a câștigat la limită. E meritul lor, au experiență internațională, i-a ajutat. Au înscris trei goluri, deci meritau să câștige. Așa era CFR în trecut, erau suporteri care spuneau că nu mai pot să se uită la meciuri, uitați ce se întâmplă acum. Ne bazăm pe valoarea lotului nostru. Am văzut meciurile dintre FCSB și Craiova, au obținut un punct muncit contra lor. Am văzut meciul dintre FCSB și Rapid, s-au chinuit”, a mai afirmat Cristi Balaj, notează digisport.ro.
2 Comentarii
Jucați ce trebe să câștigați. Campionatul ii greu și sau pierdut multe puncte de către jucători și antrenor. Este momentul să faceți rocada.
NU ÎL BĂGA PE MISTER DAN PETRESCU DACĂ ESTE CINEVA MAI REPEDE TU ȘI BILAȘCO OMUL ĂSTA SCOATE CE POATE DACĂ TOT CE A FOST ȘI VA FI MAI BUN SE VINDE BÎRLIGIA OTELE SAVA BRAUN PETRILA BURCĂ MUHAR ACUM LUIS ATUNCI CE PRETENȚI AVEM PE NOI PRIMĂRIA NU NE SUSȚINE