Luni 21 Octombrie

Falub a CRITICAT falimentul sportiv de la U Cluj: Suntem în mocirlă, e criză. Situația e disperată - VIDEO


Adrian Falub, managerul sportiv si antrenorul interimar al U Cluj, a ținut o conferință de presă explozivă în care a criticat managementul falimentar al U Cluj, care a adus echipa în mocirlă.

Acesta a spus că echipa trebuie să fie condusă, din punct de vedere sportiv, de fostele glorii ale fotbalului clujean, și că nu mai trebuie făcute infuzii de jucători străini, care nu înțeleg spiritul U Cluj. El a precizat că ”pensionarea” sau îndepărtarea din lot a jucătorilor clujeni și aducerea altora străini a fost falimentară.

Eu văd clubul acesta suferind. În momentul de față, din punct de vedere financiar, clubul are o stabilitate pe care nu a avut-o niciodată, cel puțin de 40 de când cunosc eu clubul acesta. Eu cred că niciodată nu am știut ca din punct de vedere financiar clubul Universitatea să fie stabil. Și atunci când era Banca Dacia Felix și jucam și eu, și atunci au fost probleme. 

Din punct de vedere sportiv, eu cred că în primul rând s-a dovedit că o infuzie mare de jucători străini de club sau de România nu este benefică. Clubul acesta a avut cele mai bune rezultate atunci când jucătorii importanți, când au fost 7-8 jucători care au crescut la clubul acesta, începând cu generațiile lui Sabău, Pojar, continuând cu generația mea, nu mai vorbesc de generațiile vechi cu doctorul Mircea Luca și ceilalți, care erau toți clujeni sau majoritatea, continuând cu generația mea, când erau 7-8 clujeni, continuând cu generația lui Florescu și Goga. Totdeauna rezultatele clubului acesta au fost făcute de clujeni. Cred că o infuzie de prea mulți străini, cum s-a făcut în această vară, nu este benefică clubului. Acest club nu a fost creat de Ceaușescu ca să câștige campionate, a fost creat ca să fie iubit de oameni. Spiritul acesta trebuie să meargă în continuare. 

Cred că în viitor, cât va depinde de mine, nu aș mai vrea să vină niciun impresar să facă transferuri la clubul acesta. Aș vrea ca tot ceea ce înseamnă partea sportivă a clubului să fie făcută de club, pentru că antrenorii vin și pleacă, impresarii vin și pleacă, au interese, și clubul rămâne cu jucătorii care poate nu se potrivesc pentru Universitatea Cluj. Avem un club particular, unde nu este simplu să joci”, a explicat Adrian Falub, managerul sportiv si antrenorul interimar al U Cluj.

Falub a spus că din iarnă trebuie să fie adus un antrenor care știe echipa, lăsând să se înțeleagă că trebuie să fie un fost mare fotbalist al clubului.

Am văzut o grămadă de specialiști în țara asta. Când la Universitatea lucrurile merg bine, toți specialiștii vin să ne învețe fotbal. Aș vrea ca din momentul acesta să facă parte din organigramă toți cei care au crescut aici. Prea mult timp au fost ignorați cei care au crescut la U Cluj. Chiar și vara asta. Sunt jucători care au plecat, dar ar fi trebuit să rămână. Din punctul acesta aș vrea ca lucrurile să intre în normalitate. Nu am alte interese, decât ca echipa să meargă înainte.  Nu am venit aici pentru bani.

Vreau să căutăm antrenor care să se ocupe din iarnă, să organizeze o echipă, să fie bun din punct de vedere tactic și să știe ce înseamnă Universitatea Cluj. Alegerile să fie făcute de partea sportivă a clubului.

Situația noastră este un pic disperată, pentru că nu avem puncte. Avem jucători care au plecat de la clubul acesta înainte să vin eu și nu știu de ce, pentru că din punct de vedere numeric, nu vorbim de valoare, ci numeric suferim. La antrenament am avut 14 jucători. Au fost jucători care au plecat și care nu ar fi trebuit să plece numai în iarnă”, a precizat Falub.

El a recunoscut că penultima poziție din clasament nu arată bine și că echipa nu se luptă la promovare, criticând aroganța unora de la finalul campionatului trecut, care vedeau U Cluj în lupta pentru primele locuri. Adrian Falub a spus că nici locul al treilea din campionatul trecut nu e o performanță, pentru că U Cluj trebuie să fie pe locul unu sau doi, restul necontând.

”Suntem într-o situație disperată. Poate e un avantaj că jucăm acasă cu Petrolul. Noi am reușit să facem rezultate când suporterii sunt aproape de club, când jucătorii importanți ai clubului sunt aproape noi facem rezultate. În rest sunt numai păcăleli. 

Până la iarnă vor rămâne toți portughezii. Nu e vina lor, ci a celor care i-au adus. Dacă jucătorii nu se potrivesc clubului, ei nu au nicio vină. Ei nu au venit să cerșească sau să se impună. O infuzie de prea mulți jucători străini nu a dat rezultate la U Cluj. Prima dată când am promovat cu U Cluj am făcut aceeași greșeală”, a completat tehnicianul. 

Despre demiterea lui de la U Cluj, de acum zece luni, Falub a spus că a fost o greșeală a celor din conducerea echipei. ”Au dat afară un antrenor care a făcut patru promovări din liga a doua în liga întâi, au adus un antrenor fără experiență și au sfârșit prin a antrena Neluțu Sabău în ultima lună. Eu știu ce greșeli de selecție am făcut, dar le puteam remedia și am spus că dacă suntem la 4 puncte de promovare în iarnă vom putea promova. Am venit acum să ajut clubul să fie din punct de vedere sportiv realizat”, a mai explicat Adrian Falub, manager sportiv si antrenor interimar al U Cluj.

Acesta a spus că el ar fi pastrat toti jucătorii clujeni de care U Cluj s-a descotorosit în vară, ”de la Hatiegan la Horduan și de la Giurgiu la Ursu, ar fi fost buni, ne-ar fi ajutat. Noi acum tre sa iesim din criza, sa iesim din mocirla si sa luam puncte. Trebuie sa iesim din mocirlă. Asta e obiectivul, sa terinam cu criza. Avem nevoie de ajutorul fanilor nu avem nevoie de tensiune”, a mai spus Falub.

Despre portughezii aduși la club în vară a spus că aceștia au potenția și valoare, dar că U Cluj îi ajută acum și îi crește, nu invers așa cum ar avea nevoie clubul. 

Comentarii Facebook