EXCLUSIV. Emil Boc îl păstrează pe Sabău la U Cluj, însă vestiarul e „bombă cu ceas”. „E în conflict cu oricine nu e de acord cu el”
Ioan Ovidiu Sabău a încercat să plece în aceste zile de la club, însă după o discuție cu „oficialii” echipei a decis să rămână. Un cuvânt greu l-a avut, din nou, de spus, conform surselor Știri de Cluj, Emil Boc, cel care conduce clubul din umbră, deși se consideră mai degrabă un suporter. Așadar, mesajul din partea lui Emil Boc transmis „subalternilor” din club a fost clar: „Ioan Ovidiu Sabău nu pleacă”.
Emil Boc îl păstrează pe Sabău la U Cluj, însă vestiarul e „bombă cu ceas”
N-a fost prima dată când Emil Boc îl întoarce din drum pe Sabău, antrenorul fiind deja la a 3-a tentativă de a părăsi echipa. Ioan Ovidiu Sabău are momentan un cec în alb din partea lui Emil Boc, așa cum are și Radu Constantea, cei doi fiind lăudați public cu orice ocazie de primar. Cu toate acestea, presiunea e tot mai mare și sentimentul general în vestiar e că vremea schimbării e inevitabilă la club.
Universitatea Cluj are parte de un început de sezon slab, chiar dacă ar
fi prea mult să fie considerat ratat. „Studenții” sunt momentan la 4
puncte de ultimul loc de play-off, cu aproape 20 de etape rămase de
jucat și mai au și șansa Cupei României. Cu toate acestea, echipa joacă
foarte slab și, mai mult, unii fani nu înțeleg de ce există jucători de o
calitate îndoielnică ce au asigurat locul de titular, în timp ce
fotbaliști mult mai valoroși sunt condamnați să stea pe banca de
rezerve.
Nefiind nici de departe un caz pentru Sherlock Holmes, sare în ochi lipsa din teren a vedetei Alessandro Murgia, unul dintre cei mai buni mijlocași din campionat. A refuzat mai multe oferte pentru a ajunge la Universitatea, inclusiv de la Rapid București, pentru a se trezi rezervă. La fel și Issouf Macalou, jucător care impresiona pe toată lumea în urmă cu un sezon, dar acum e „mână moartă”.
CITEȘTE ȘI: Sabău vrea să plece, Radu Constantea se opune. Emil Boc e așteptat să intervină. „Au fost mai multe discuții în care a vrut să renunțe”
Explicația? Conform surselor Știri de Cluj din vestiar, Ioan Ovidiu Sabău este un antrenor care nu acceptă ca nimeni să îi spună ce sa facă, exceptând secundul Sandu Tăbârcă. Așadar, de ce nu joacă Murgia la „U” Cluj? Pentru că e singurul jucător care și-a înfruntat antrenorul. Oficial, nu a fost introdus în teren pentru că staff-ul ar fi nemulțumit de cifrele pe care sistemul GPS le arată în cazul italianului.
Neoficial, Murgia este un jucător cu personalitate care nu s-a ferit să-l contreze pe Sabău în vestiar, public. L-a întrebat pe Sabău de ce nu e folosit, iar „sfidarea” i-a fost „fatală”. "E singurul fotbalist din ultimii ani care și-a spus punctul de vedere răspicat in vestiar", a povestit o persoană care a asistat la eveniment.
Ioan Ovidiu Sabău e în conflict cu Alessandro Murgia și cine nu e de acord cu el
Recent, într-o conferință de presă, Sabău explica cum Murgia nu joacă pentru că e „răcit”. Informație care ar fi falsă, conform aceleiași surse din vestiar. „O minciună. Nu are nimic de când a venit. Lucrurile astea se știu în vestiar. Lumea vorbește. Jucătorii vorbesc. Sabău a pierdut controlul vestiarului cu totul. Și cu Thiam a intrat în conflict, e în conflict și cu Macalou, cu oricine nu e de acord cu el", arată sursa noastră.
Confruntat în urmă cu mai multe zile cu această situație a lui Murgia, Sabău a fost destul de criptic în explicații: „Depinde doar de el. E un jucător în care eu cred foarte mult, are potențial, ar putea să ajute echipa mult mai mult. Voi fi lângă el, încerc să îl ajut. E important să găsim împreună soluții ca el să redevină un jucător important. Sunt lângă el, vreau să îl ajut, dar nu depinde doar de mine. Vreau să îl recâștig și să ajungă la o formă foarte bună".
2 Comentarii