Duminica 28 Aprilie

„E prima dată când putem să spunem că ne antrenăm ca o echipă profesionistă”. Ce a declarat Neluțu Sabău înaintea derby-ului cu FCSB


Universitatea Cluj revine pe Cluj Arena pentru un duel împotriva celor de la FCSB, liderul la zi din Superliga. Partida cu formația din capitală care va încheia etapa a 26-a se va disputa pe 19 februarie, de la ora 20:30.

„Am avut o săptămână bună, ne-am antrenat în condiții normale, terenul a arătat foarte bine. E prima dată când putem să spunem că ne antrenăm ca o echipă profesionistă. Echipa va arăta mult mai bine decât până acum. Întâlnim cea mai în formă echipă, o echipă care s-a maturizat. Sunt buni, au încredere.

Noi până acum nu am arătat bine, cu excepția reprizei secunde de la Craiova. Asta înseamnă că vom arăta foarte bine cu FCSB. Trebuie să înțelegem cu toții că putem da mult mai mult și putem arăta mult mai bine.

Când ne-am dorit cu adevărat și am știu că trebuie să muncim pentru obiective am arătat foarte bine, indiferent de echipa pe care am întâlnit-o. Când am început să ne admirăm prea mult și să avem o impresie bună despre noi nu am mai avut continuitate. Acestea sunt meciurile adevărate, cu 25.000 de oameni în tribune, cu echipa de pe primul loc. Acestea te fac să te simți fotbalist. Trebuie să existe emoția de aștepta jocul, nu teamă”, a transmis Ovidiu Sabău la conferința de presă premergătoare meciului din această seară.

Sabău a vorbit și despre ultimele prestații ale echipei.

„Toți jucătorii și-au analizat randamentul, toți au jucat sub nivelul lor. Trebuie să ne dăm restart, trebuie să dăm mai mult, mai bine. Am arătat bine fizic de multe ori, am arătat bine, indiferent de adversar, dar când ne-am admirat prea mult, când am avut o impresie prea bună despre noi... Și greșeala mea, probabil, că n-am avut continuitate în rezultate.

Trebuie să jucăm cu mult curaj, să alergăm foarte mult, mai mult decât FCSB. Să ai mingea, posesia, dar să fii atent să nu te deschizi prea mult! Nu ne putem deschide foarte mult, pentru că e o echipă căreia nu trebuie să-i lași spații. Trebuie să fim foarte, foarte atenți!”, a încheiat tehnicianul „Șepcilor roșii”.

Comentarii Facebook