Universitatea Cluj și fundașul internațional român Alin Toșca au ajuns la final de colaborare, după doar câteva apariții în tricoul formației din Superligă, scrie primasport.ro.
Despărțirea a fost confirmată oficial după ce Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF a constatat încetarea raporturilor contractuale dintre jucător și club, prin acordul părților, începând cu data de 11 februarie 2026.
Despărțire fulger la U Cluj! Internațional român pleacă după doar trei meciuri
Fundașul revenise în Superligă în vara anului trecut, după o perioadă petrecută în străinătate, alăturându-se echipei clujene după încheierea contractului cu Benevento. Alegerea nu s-a dovedit însă una inspirată, fotbalistul nefiind printre preferații antrenorilor care au condus echipa în această perioadă.
În actualul sezon, Toșca a bifat două apariții în campionat și una în Cupa României, înainte ca părțile să decidă încetarea colaborării.
6 Comentarii