Duminica 22 Mai

Denis Alibec, eșec total! De ce atacantul a dezamăgit și la CFR Cluj, deși Petrescu spera: ”Cel mai fericit antrenor”


Denis Alibec nu mai are nicio șansă la CFR Cluj, după ce a ieșit din grațiile lui Dan Petrescu iar acum este în căutare de o nouă echipă.

Atacantul este împrumutat de Kayseri la campioana României, astfel că există și șansa ca acesta să rămână în lot până la vară dacă nu-și va găsi altă echipă care să-l vrea și care să-i achite și salariul.

Denis Alibec, eșec total! De ce atacantul a dezamăgit și la CFR Cluj

De când a ajuns la gruparea din Gruia, Alibec nu numai că nu a convins că merită un loc de titular, dar nici măcar promisiunile făcute față de antrenor nu le-a respectat. Surse apropiate digisport.ro susțin că Alibec iubește foarte mult să joace, dar nu și antrenamentele.

Petrescu i-a atras de foarte multe ori atenția, Denis îl aproba mereu, dar făcea tot ce își dorea el. ”Bursucul” a tot insistat cu fotbalistul, a avut și discuții individuale cu acesta, dar fără niciun rezultat.

Alibec are un venit extraordinar, dar s-ar putea vedea în situaţia de a sta pe bară în următoarea jumătate de sezon.

Denis Alibec, eșec total! Are șanse să nu mai joace până în vara lui 2022

El ia 35.000 de euro pe lună de la CFR Cluj, chiar 40.000 după alte surse, club care l-a luat sub formă de împrumut pentru tot sezonul. Restul banilor, până la 66.000 de euro, sunt plătiţi de gruparea din Turcia.

În România nu există vreun alt club care să achite un salariu atât de mare unui fotbalist, astfel că gruparea ardeleană va fi nevoită să continue să facă plăţile, chiar dacă nu va folosi jucătorul.

Dan Petrescu a avut mare încredere că va da lovitura cu Alibec, dar nu s-a dovedit deloc așa.

Dacă ar veni la CFR Cluj, cel mai fericit antrenor ar fi Dan Petrescu, iar cel mai fericit jucător ar fi Denis Alibec.

Sunt convins că ar ajunge departe cu mine!”, spunea Dan Petrescu în luna august a anului trecut, 2020.

Comentarii Facebook