Daniel Pancu, antrenorul celor de la CFR Cluj, optimist înaintea meciului cu Rapid. Peluza Vișinie, mesaj clar pentru „feroviari”: „Vom fi acolo”


CFR Cluj se pregătește să primească vizita liderului Rapid în etapa a 17-a din SuperLigă, într-un derby „alb-vișiniu” plin de tradiție, iar partida va avea loc duminică, 23 noiembrie, de la ora 20:30. 

Antrenorul CFR-ului, Daniel Pancu, întâlnește în acest meci echipa la care și-a legat cea mai mare parte a carierei, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Într-un interviu acordat clubului, Pancu a declarat că Rapid, deși performează excelent în campionat, nu este invincibilă și poate fi învinsă pe teren propriu.

„Întâlnim liderul, o echipă foarte bună, care merită poziția din clasament, dar cu siguranță poate fi bătută. Este un derby CFR-ist cu tradiție, un meci foarte vechi al campionatului”, a spus Pancu, notează digisport.ro. 

Daniel Pancu, antrenorul celor de la CFR Cluj, optimist înaintea meciului cu Rapid. Peluza Vișinie, mesaj clar pentru „feroviari”: „Vom fi acolo”

CFR Cluj vine după victoria la limită, 1-0 cu Unirea Slobozia, meci care a marcat debutul lui Pancu pe banca tehnică. Rapid, la rândul său, a învins FC Argeș cu 2-0 și ocupă prima poziție în clasament. În meciul tur, disputat la București, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.

Totoadtă, Peluza Vișinie a transmis un mesaj clar, precizând că vor fi alături de echipă, în ciuda problemelor cu care se confruntă.

„Duminică ne vedem in Gruia pentru meciul împotriva liderului campionatului, Rapid. Echipa trece printr-un moment greu, iar noi trebuie să dovedim caracter și să fim acolo. A fost bine ani la rând, suntem datori moral să fim alături și acum”, au transmis fanii. 

Comentarii Facebook