Comisia de Disciplină FIFA a decis: Meciul Ungaria-România se va juca fără spectatori


Meciul Ungaria-România din preliminariile Campionatului Mondial 2014 se va juca fără spectatori după ce Comisia de Disciplină a FIFA a decis sancţionarea federaţiei ungare.

Federaţia de la Budapesta (MLSZ) a fost sancţionată de FIFA după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical din august 2012, cu Israel. Pe lângă interzicerea specatorilor la meci, FIFA a mai aplicat şi o amendă în valoare de 40.000 de franci elveţieni, potrivit Mediafax.

Meciul Ungaria - România este programat la 22 martie.

De asemenea, şi federaţia bulgară (BFU) a fost sancţionată de către Comisia de Disciplină a FIFA, după ce, în 12 octombrie, la meciul cu Danemarca, jucătorul danezilor, Patrick Mtiliga, a fost victima injuriilor rasiste din partea fanilor bulgari. Astfel, partida programată în 22 martie, din preliminariile CM-2014, dintre Bulgaria şi Malta, se va desfăşura tot fără spectatori. BFU, a fost sancţionată şi ea cu o amendă de 35.000 de franci elveţieni.

"MLZS şi BFU au fost avertizate în privinţa comportamentului pe viitor, iar dacă astfel de incidente vor mai avea loc, Comisia de Disciplină a FIFA nu va avea altă soluţie decât să impună sancţiuni mai dure, putând merge până la pierderea unui meci, retragerea de puncte sau descalificarea dintr-o competiţie", a notat FIFA pe site-ul oficial.
 

Comentarii Facebook