Cine va arbitra derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj? A fost lăudat în trecut de Gigi Becali și acuzat că ar fi arbitrul „de casă” al bucureștenilor

Derby-ul etapei a 23-a din Superligă, dintre FCSB și CFR Cluj, programat duminică seară, de la ora 20:00, pe Arena Națională, are deja toate ingredientele unui meci incendiar: miză uriașă, orgolii istorice, tribune pline și, nu în ultimul rând, un arbitru controversat. Potrivit primelor informații, va fi condusă de la centru de Marian Barbu, „centralul” din Făgăraș considerat de UEFA al doilea cel mai valoros arbitru român al momentului, după Istvan Kovacs.

Cine va arbitra meciul dintre FCSB și CFR Cluj? Arbitrul a fost lăudat de Gigi Becali în trecut

Problema e că vorbim despre un arbitru considerat extrem de apropiat de FCSB și Gigi Becali. Confruntarea dintre FCSB și CFR Cluj este văzută drept cel mai important meci al reluării campionatului, având implicații directe asupra luptei pentru play-off. O victorie ar apropia decisiv una dintre echipe de obiectiv, în timp ce un eșec ar putea complica serios calculele pentru faza superioară a competiției. Tocmai de aceea, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să trimită la acest joc un arbitru aflat într-o formă excelentă și cu experiență internațională solidă, conform GSP.ro.

Marian Barbu, în vârstă de 36 de ani, traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. În ultimul sezon, acesta a arbitrat patru meciuri în UEFA Europa League, unul în Conference League și o partidă din preliminariile Ligii Campionilor. Mai mult, în septembrie anul trecut, Barbu a fost delegat în premieră la un meci din faza ligii Champions League, Slavia Praga – Bodo/Glimt, confirmând ascensiunea sa rapidă pe scena europeană. Tot în 2025, arbitrul român a fost prezent la Campionatul Mondial U17 din Qatar, unde a făcut parte dintr-un lot select de oficiali FIFA.

CITEȘTE ȘI: Amenzi serioase pentru echipele clujene! CFR și „U” Cluj sancționate de Comisia de Disciplină a FRF pentru incidente și neexecutarea hotărârilor 


Cu toate acestea, numirea lui Marian Barbu la derby-ul FCSB – CFR Cluj nu este lipsită de controverse. De-a lungul timpului, prestațiile sale au fost analizate și interpretate diferit de oamenii din fotbal. Gigi Becali, patronul FCSB, nu s-a ferit să-l laude public, afirmând că Barbu este „mare arbitru” și un viitor nume de referință în arbitrajul românesc. Declarațiile sale au alimentat însă suspiciuni în tabăra adversă.

Partida dintre FCSB și CFR Cluj este vitală pentru ultimul loc de play-off, victoria fiind esențială pentru ambele formații


Sorin Cârțu, președintele onorific al Universității Craiova, l-a acuzat în trecut pe Marian Barbu că ar fi simpatizant al FCSB, sugerând că delegările sale la anumite meciuri nu sunt întâmplătoare. Aceste afirmații au fost vehement discutate în spațiul public, fără a fi însă susținute de dovezi concrete.

Un detaliu interesant este faptul că Barbu a arbitrat și Supercupa României 2025, disputată între FCSB și CFR Cluj, meci câștigat de bucureșteni cu 2-1. A fost primul trofeu arbitrat din cariera sa, un moment important care i-a consolidat statutul în arbitrajul românesc. Rămâne de văzut dacă cei de la CFR Cluj vor fi mulțumiți de această delegare, mai ales că meciul e „pe viață și pe moarte” pentru ultimul loc de play-off.

Comentarii Facebook