CFR Cluj vrea un amical cu Borussia Dortmund

 

Președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a anunțat că echipa sa ar putea juca un amical cu Borussia Dortmund. 

 

Iuliu Mureşan a spus că la echipă vor fi schimbări, după aducerea lui Mircea Rednic, inclusiv o posibilă plecare a lui Gabi Mureşan.

 

L-am ales pe Rednic pentru experienţă şi pentru faptul că a luat titlul cu două echipe diferite. Sunt şi jucători cu care vom rezilia contractele, unii pe care îi vom transfera şi unii pe care îi vom împrumuta. Vom negocia situaţiile unor jucători. Dacă este să aducem jucători, vom aduce doar titulari.

 

Pe Gabi Mureşan îl înţeleg dacă simte nevoia de o schimbare. Cu acordul lui Mircea Rednic, dacă şi jucătorul are ofertă, îl lăsăm să plece. Putem să-l dăm şi gratis pe Mureşan, vreau să-l ajut, nu să-l încurc. Deocamdată, nu am vorbit nimic cu el. Ca şi lui Mureşan, şi lui Panin îi mulţumim pentru ce a făcut la CFR, poate îi găsim un loc în administraţie”, a declarat Iuliu Mureşan.

 

Șeful echipei a spus că se poartă discuții și pentru unele amicale ”tari”. ”Avem 8 partide amicale stabilite pentru perioada de pregătire. Este posibil să jucăm şi cu Borussia Dortmund”, a precizat Iuliu Mureşan.

Comentarii Facebook