Sambata 12 Octombrie

CFR Cluj obține un singur punct din meciul cu FCSB. Dan Petrescu a fost mulțumit de prestația jucătorilor: ,,E cel mai periculos scor, mereu am spus-o”


CFR Cluj a reușit să obțină un singur punct în meciul cu FCSB, din cadrul etapei a 9-a, din Superligă. Echipa din Gruia a reușit să conducă cu 2-0, însă campionii României au reușit să egaleze. 

Louis Munteanu a deschis scorul pentru vicecampioană în minutul 36, iar la începutul reprizei secunde, în minutul 49, a majorat avantajul cu o dublă, ambele goluri venind din pasele excelente ale lui Simao Rocha.

CFR Cluj părea să aibă meciul sub control, însă o eroare a lui Simao Rocha a permis campioanei să revină în joc.

Alexandru Băluță a redus din diferență în minutul 59, iar egalarea a venit cu puțin înainte de final, în minutul 87.

Fundașul camerunez Joyskim Dawa a marcat după ce portarul Mihai Popa a scăpat mingea în urma unui șut al lui Octavian Popescu.

„Primele 60 de minute au fost aproape perfecte. FCSB nu a avut nici un șut, nicio ocazie, apoi au venit două greșeli personale pe care nu le poți antrena. Simao a făcut un meci extraordinar, însă i-a dat o pasă de gol lui Băluță. 2-0 e cel mai periculos scor, mereu am spus-o! Toți de pe bancă se bucurau, dar eu nu! După minutul 60 nu am mai avut ocazii. Fotbalul e făcut de micile detalii. Sunt bucuros că echipa a jucat fotbal, mai ales după ce am venit în mai. Echipa avea doar 3 jucători care jucau fotbal: Deac, Mogoș și Boben.

(n.r. greșelile la golurile lui FCSB) Sunt două greșeli personale, se întâmplă la orice nivel. FCSB este o echipă bună, au făcut patru schimbări și au venit peste noi. E normal să aibă și ei ocaziile lor.

(n.r. referitor la lot, lupta la play-off) Am spus-o ieri la conferința de presă. Obiectivul numărul 1 este calificarea în play-off. Sunt mulțumit de lot și trebuie să ne calificăm în play-off. Va fi bătaie mare pentru play-off.

(n.r. despre Louis Munteanu) Îmi pare rău că execuțiile lui nu au adus victoria. Este un jucător special și am spus-o mereu. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și va avea o carieră minunată”, a declarat Dan Petrescu la Digi Sport.


Comentarii Facebook