Joi 13 August

CFR Cluj nu renunță la Baptista (36 de ani), plătit regește

 

CFR Cluj a anunțat că îl susține în continuare pe Julio Baptista (36 de ani), contrazicând informațiile venite pe surse, care spun că atacantul ar risca să fie dat afară.

 

Julio Baptista este şi va fi în continuare jucătorul echipei noastre. Fotbalistul brazilian se simte foarte bine la clubul nostru, s-a integrat perfect în familia CFR şi nu şi-a manifestat dorinţa de a părăsi echipa. Cu experienţa pe care a acumulat-o în fotbal, Baptista a devenit rapid un jucător important în angrenajul CFR-ului şi este un model pentru jucătorii mai tineri.

 

Chiar dacă a traversat o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv după eliminarea din cupele europene, clubul nostru îşi continuă drumul în Liga 1, având acelaşi obiectiv, câştigarea campionatului. Ne pregătim pentru meciul de duminică cu FCSB şi suntem siguri că suporterii alb-vişinii ne vor fi din nou alături!”, precizează conducerea clubului. 

Comentarii Facebook