Cadu, după ce i-a scos CINCI dinţi lui Milanov, se SIMTE victima presei
Ricardo Cadu a vorbit despre suspendarea primită de 9 etape, ca urmare a loviturii extrem de dure pe care i-a aplicat-o bulgarului Milanov, în meciul cu FC Vaslui.
Cadu a spus că presa l-a tratat extrem de nedrept. De asemenea, el consideră că şi LPF i-a aplicat o sancţiune foarte dură. "Am primit o pedeapsă mai dură decât se impunea. Nu mai pot face nimic pentru a îndrepta lucrurile. Am fost tratat foarte nedrept, de presă şi de LPF, pentru că nu s-a ţinut cont de faptul că a fost un accident", a declarat Ricardo Cadu.
Jucătorul a discutat cu bulgarul Milanov, victima lui. "El este acum în Bulgaria. I-am spus şi că îi plătesc operaţia, dar el a refuzat. Mi-a spus că fotbalul este un sport de bărbaţi şi că oricui i se putea întâmpla", a adăugat Cadu.
Jucătorul şi-a mai temperat acum decalaraţiile, după ce zilele trecute preciza că el este un fotbalist dur şi că îi place acest lucru.
Cadu, după ce i-a scos cinci dinți lui Milanov: ”Sunt un jucător mai jur. Îmi place să fiu dur!”
9 Comentarii