250 de jandarmi asigură securitatea la meciul de fotbal dintre CFR şi Dinamo

 

 

Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Dinamo.

 

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc ridicat, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a Stadionului ”Dr. Constantin Rădulescu”, cât şi pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor.

 

Sâmbătă, 6 aprilie, începând cu ora 21.30, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din municipiul Cluj-Napoca, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti.

 

Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive;

 

În ziua meciului, începând cu ora 19.00 se va restricţiona traficul auto şi pietonal în zona stadionului. În zona arenei sportive vor avea acces doar persoanele care au documente de acces în stadion şi riveranii.

 

De asemenea pe strada Gruia vor avea acces doar suporterii echipei ”F.C. Dinamo Bucureşti” şi riveranii.

 

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului CFR 1907 Cluj-Napoca, care a încheiat în acest sens un contract de prestări servicii cu firma de pază PP PROTECT.

 

Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive modificată şi completată de Legea 10/2012, SPECTATORILOR LE ESTE INTERZIS să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. 

 

De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

 

 

Și CFR Cluj are huligani! Suporteri, interziși la meciul CFR Cluj - Dinamo

Comentarii Facebook