Ziua șoferilor beți la volan la Cluj! Trei șoferi prinși de polițiști în câteva ore


Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, trei conducători auto care se aflau beți la volan.

Astfel, la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 21.00, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 31 de ani, din comuna Gilău, judeţul Cluj, care conducea un autoturism pe D.N. 1 E60, pe raza localităţii Gilău, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, tot la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 21.10, poliţiştii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat de 57 de ani, din comuna Sic, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada III din aceeaşi localitate, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 01.25, poliţiştii Biroului Rutier Turda au depistat un bărbat de 60 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Castanilor din aceeaşi localitate, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comentarii Facebook