Sambata 31 Octombrie

Zeci de mii de oameni, așteptați la Mănăstirea de la Nicula: În linii mari va fi ca anii trecuți. Nu poți să le spui să nu vină


Mitropolia Clujului se așteaptă ca, în acest an, la Mănăstirea Nicula să participe la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului între 50.000 și 75.000 de oameni. Sunt credincioși care vin în 15 august la Nicula din toată țara pentru a se ruga la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. 

Noi ne hotărâm să facem, în linii mari, ce am făcut și anii trecuți, doar că am recomandat credincioșilor să nu vină doar în ultima zi, să vină pe parcursul zilelor între 11 și 15 august. Sunt și câteva zile înainte unde vor fi arhiereii, vor fi slujbe. Se va putea urca tocmai pentru a se putea urca la mănăstire”, a declarat preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului. 

Întrebat despre limitarea numărului de credincioși, preotul Ivanov a spus că ”Nu poți să le zici la oameni ”Nu veniți!”. Nu se poate acest lucru. Este foarte complicat. Nu ai cum să le spui nu veniți. O să vedem ce va fi”.

Slujbele vor fi transmise de TVR Cluj în direct, astfel că credincioșii vor putea vedea slujbele de acasă.

Acum se transmite la televizor, dar omul dacă nu merge acolo, pentru el nu e același lucru. Eu mizez, și nu ne-am înșelat niciodată, că oamenii sunt destul de înțelepți și înțeleg bine situația și nu cred că se vor expune. Se vor feri ei. 

Evident că trebuie să vină cu măști pentru că din 8 august sunt obligatorii. Trebuie păstrată distanța, dar pe cât posibil să vină înainte de hram, înainte de data de 15”, a mai precizat preotul Bogdan Ivanov.

Acesta a spus că nu știe sigur dacă credincioșii vor mai avea dreptul să campeze în curtea Mănăstirii cu corturile. ”Asta nu mai știu. Cred că nu vor fi lăsați cu corturile”, a completat Ivanov.

Slujba de la Mănăstirea Nicula va fi transmisă în direct la televiziune. ”Păi va transmite TVR Cluj, ca de obicei. Am vorbit cu Înaltpreasfințitul Andrei pentru a transmite. Trinitasul nu va veni pentru că este o sărbătoare locală. Totdeauna TVR Cluj a transmis”, a încheiat Bogdan Ivanov.

În acest an, credincioșii au acces la Mănăstirea de la Nicula în perioada 11 - 15 august, fiind alocate mai multe zilei sărbătorii pentru ca mai mulți oameni să ajungă și să fie respectate condițiile de distanțare.

Accesul la mănăstire se face pe un drum lat de 4 - 5 metri, care anii trecuți era plin ochi, nefiind loc să arunci un ac. Pe margine sunt tarabe care vând diverse lucruri sau mâncare, distanțarea socială pare a fi o glumă  în aceste condiții.

9d4d99dccc2d8a20ba14923d0c6befca.jpg

În plus, la final nu se vor mai da sarmale credincioșilor care au postit pe durata sărbătorii.

9e3a14ddfabf3782ee246371b6ed5647.jpg

.

Comentarii Facebook