Zece universități din România în topul celor mai bune universități din lume. UBB e pe primul loc



Zece universități din România au reușit să intre în topul celor mai bune universități la nivel mondial, iar pe primul loc se clasează Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Clasamentul a fost realizat de Uniunea Europeană, cu fonduri în valoare de 2 milioane de euro, potrivit comisarului european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou.

Noua clasificare ”U-Multirank” evaluează performanţa a peste 850 de instituţii de învăţământ superior din întreaga lume.Instituţiile de învăţământ superior din România, cuprinse în clasamentul european, diferit faţă de topurile internaţionale existente(QS, Times Higher Education, Shanghai), sunt: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Academia Navală "Mircea cel Bătrân", Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Petroşani, Universitatea de Vest Timişoara, potrivit Agerpres.

Evaluările ”U-Multirank”, spre deosebire de clasamentele tradiționale, se bazează pe cinci indicatori de performanţă: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe şi angajamentele regionale.

De asemenea se ia în considerare şi opiniile a 60.000 de studenţi de la universităţile participante.

Suntem mândri de educaţia noastră de clasă mondială. (...) Apreciez foarte mult acest nou clasament, pentru că ne oferă o imagine mult mai bună a performanţelor universităţilor şi colegiilor, nu numai în cercetare, dar, de asemenea, în procesul de predare şi învăţare, în transferul de cunoştinţe, în internaţionalizarea şi în angajament regional. Acestea sunt cele cinci dimensiuni pe le-am inclus în acest clasament. (...) Universităţile nu sunt măsurate într-un clasament la 1 la 100, dar am marcat o gamă largă de domenii diferite, folosind 30 de indicatori diferiţi”, a subliniat Androulla Vassiliou.

Comentarii Facebook