Zăpada a scos din garaj utilajele de deszăpezire la Cluj! Cum se acționează și unde sunt probleme. La tine pe stradă cum e? - FOTO

 

Zeci de utilaje de deszăpezire ale firmelor Rosal Grup și Brantner Vereș acționează în Cluj-Napoca încă de la ora 17.00 pentru a curăța zăpada. 

 

Potrivit directorului Rosal Cluj, Sergiu Hossu, pe sectorul de oraș repartizat acestei firme lucrează 18 utilaje. ”Muncim de sâmbătă de la ora 17.00. Urgența 1, adică principalele artere sunt circulabile și intervenim pe străzile din urgența 2 și 3 (în jurul orei 21.00)”, a declarat Hossu.

 

Directorul firmei Branter Vereș, Eugen Vereș, a declarat că pe toate străzile s-a intervenit, de pe urgența 1, 2 și 3. ”Am fost deja de două ori pe urgența 1. Urmează să mai dăm o tură pe urgența 2 și 3. Am avut o problemă pe drumul spre Pădureni, de pe strada Oașului (drumul spre Chinteni), o porțiune de 2 kilometri. Acolo mergem acum să rezolvăm și acea stradă”, a declarat Eugen Vereș. 

 

Lucrurile sunt deocamdată sub control la Cluj-Napoca, singurele probleme sunt pe aleile și străzile mai puțin circulate, unde zăpada s-a așternut.

 

COD GALBEN de ninsori la Cluj. AFLĂ cât timp va ninge

Comentarii Facebook