Weekendul pe care copiii nu vor vrea să-l rateze! Dans, face painting, premii și magie la Urbano din Florești. Programul complet al Back to School Fest

Back to School Fest la Urbano din Florești: două zile de ateliere, dans, quiz cu premii și magie pentru copii, pe 12 și 13 septembrie

Urbano Shopping & Living din Florești organizează sâmbătă, 12 septembrie, și duminică, 13 septembrie, „Back to School Fest”, un eveniment de două zile pentru copii și părinți, cu sport, dans, ateliere de personalizare, quiz cu premii și un moment de magie. Programul începe în fiecare zi la ora 10.30, cu o sesiune de jocuri sportive și dans care ține până la ora 12.00. Cei mici se pot lua la întrecere chiar cu părinții lor în Family Challenge, o serie de provocări de tipul copii contra părinți.

Tot în prima parte a zilei este programat și flashmobul „Dansul Urbano Back to School”.

Între orele 12.00 și 13.30, copiii pot alege între două ateliere care se desfășoară în paralel. La face painting, chipurile celor mici sunt pictate și transformate în personaje și povești. La atelierul de personalizare de șepci, fiecare copil își decorează propria șapcă cu desene, mesaje, inițiale și alte elemente decorative.

Săculeți și haine personalizate de copii

După-amiaza continuă cu atelierele creative. Între orele 14.00 și 15.30, fiecare copil primește un săculeț textil, pe care îl poate decora cu desene, simboluri, nume sau mesaje sportive, până devine un accesoriu unic. De la ora 15.30 până la ora 17.00 are loc atelierul de personalizare a hainelor Back to School. Copiii își pot personaliza articolele vestimentare și accesoriile puse la dispoziție de organizatori în cadrul atelierului.

Între orele 16.30 și 18.00, cei mici sunt așteptați la un quiz cu premii, cu întrebări și provocări adaptate vârstei lor. Întrebările vin din domenii precum școala, sportul, muzica, poveștile și cultura generală. Ziua de sâmbătă se încheie între orele 18.00 și 18.45 cu un moment de magie și actorie. Potrivit organizatorilor, restul activităților se desfășoară după același program în ambele zile, singura excepție fiind momentul de magie, care are loc doar sâmbătă.

Carnetul Back to School: ștampile pentru fiecare atelier

Pe parcursul întregii zile, copiii primesc un carnet sau un pașaport de activități. După fiecare atelier sau probă la care participă, cei mici adună ștampile sau stickere, așa că pot urmări ce au bifat din program.

Evenimentul are loc la Urbano Shopping & Living, pe DN1, în zona Nod Luna de Sus din comuna Florești. Festivalul se adresează copiilor și întregii familii, cu două zile de sport, dans, jocuri, premii și activități creative pe tema începutului de școală.

Comentarii Facebook