VIDEO Un „crater” uriaș a fost săpat în asfalt în Cluj-Napoca: Traficul a fost îngreunat de lucrări pe strada Dorobanților, la capătul dinspre Iulius Mall
Un „crater” uriaș a fost săpat în asfalt în Cluj: Trafic a fost îngreunat de lucrări pe strada Dorobanților, la capătul dinspre Iulius Mall
Astăzi, pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca, la capătul unde se intersectează cu strada Teodor Mihali, în imediata apropiere a benzinăriei MOL, mai mulți muncitori au fost filmați lucrând intens încă de la primele ore ale dimineții. Traficul a fost parțial afectat de lucrările de intervenție, care au implicat săparea unui „crater„ impresionant în asfalt, cu o adâncime de câțiva metri.
Potrivit autorităților în zonă se efectuează lucrări autorizate, realizate de către Compania de Apă Someș.
„E vorba despre o lucrare de reabilitare a rețelei de transport apă potabilă, realizată de Compania de Apă Someș, care a primit autorizație de spargere”, au declarat reprezentanții Primăriri Cluj-Napoca pentru Știri de Cluj.
Dintre cele patru benzi de circulație disponibile în mod obișnuit pe această porțiune a străzii, doar două au rămas funcționale: una pentru virajul la dreapta și alta pentru virajul la stânga. Această situație a generat timpi de așteptare mai mari pentru conducătorii auto care tranzitează zona.
2 Comentarii