VIDEO ȘOCANT - Filmarea cu momentul în care o mașină a ”decolat” de pe șosea, la Copăceni, pe drumul Cluj - Turda


Un accident spectaculos de circulație s-a produs miercuri seara, pe DN1 E60, în Copăceni, comuna Săndulești, pe drumul de la Cluj-Napoca la Turda.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au intervenit în jurul orei 21.30 la acest accident rutier grav.

Din primele informații conducătorul unui autoturism, din județul Sibiu, în timp ce se deplasa pe raza localității Copăceni, din direcția Cluj-Napoca spre Turda, la ieșirea dintr-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind șoseaua și răsturnându-se, precizează Poliția Cluj.

Din imaginile prezentate de Știri de Cluj se vede cum mașina cu numere de Sibiu a început să ”danseze” pe drum, iar șoferul nu a mai putut să o redreseze și a ieșit de pe drum, răsturnându-se.

În urma evenimentului două persoane, pasageri din autoturism, au fost transportate la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate.

Testarea conducătorului cu aparatul etilotest a avut rezultat negativ.

Comentarii Facebook