Duminica 15 Februarie

VIDEO. Primele informații despre ucigașul bărbatului omorât cu sânge rece în Florești: Un tânăr de 26 de ani l-ar fi ucis cu un calorifer electric

Un caz șocant zguduie comunitatea din comuna Florești după ce un bărbat de 65 de ani a fost găsit mort într-un imobil din localitatea Luna de Sus. Autoritățile au reușit să identifice și să prindă principalul suspect, un tânăr de 26 de ani din județul Mureș, la mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei.

Cum s-a produs fapta

Din primele cercetări efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj - Serviciul de Investigații Criminale, în colaborare cu Secția 6 Poliție Rurală Florești și sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit că între orele 00:55 și 02:00, în noaptea de 13 spre 14 februarie, tânărul s-ar fi deplasat la locuința victimei. În împrejurări care încă urmează a fi clarificate, suspectul l-a lovit pe bărbatul de 65 de ani cu un corp dur la nivelul capului (calorifer electric), în mod repetat, părăsind ulterior imobilul.

La fața locului s-au aflat procurorul de caz, medicul legist și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic pentru a documenta scena crimei și a aduna probele necesare. Modului exact în care a survenit decesul urmează să fie stabilit prin investigațiile medico-legale.

Fuga și capturarea suspectului

În urma comiterii faptei, tânărul de 26 de ani a părăsit județul Cluj și s-a deplasat spre județul Mureș, încercând să se sustragă cercetărilor. Polițiștii din Cluj au cerut sprijinul colegilor de la IPJ Mureș, al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și al structurilor specializate ale Poliției Române.

Astfel, suspectul a fost localizat și depistat în municipiul Reghin, în jurul orei 00:50, la mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei. Bărbatul a fost ridicat și condus la IPJ Cluj pentru continuarea cercetărilor.

Probe și anchetă în desfășurare

Asupra suspectului au fost găsite sume de bani, aproximativ 8.000 de lei, și bijuterii, posibil provenite din comiterea tâlhăriei. Tot astăzi, 15 februarie, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința sa din comuna Florești pentru consolidarea probatoriului.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată, iar activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Cluj și Mureș.

CITEȘTE ȘI: Cine este bărbatul care a fost găsit mort în Florești, Cluj: Gheorghe  Chindriș a înființat primul sat românesc în America. Există suspiciunea de crimă

Un destin marcat de realizări importante

Bărbatul este româno-american, originar din Ieud, județul Maramureș, cunoscut pentru faptul că a înființat un sat românesc în America și pentru activitatea sa intensă în promovarea identității culturale românești.

De-a lungul carierei, Gheorghe Chindriș a fost director la Cupru Min Abrud, considerată cea mai profitabilă companie de stat din Alba. În ultimii ani, s-a implicat activ în promovarea folclorului și a tradițiilor românești, atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii, fiind implicat în proiecte dedicate românilor din diaspora.

Este autor al volumului „Folclor și tradiții românești”, lansat în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Activitatea sa culturală a fost legată și de implicarea în Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, precum și în cadrul Asociaţia patriotică Avram-Iancu, unde ocupa funcția de vicepreședinte.

CITEȘTE ȘI: Mii de mesaje îndurerate, după ce omul care a înființat primul sat românesc din SUA a fost găsit mort în Cluj, cu suspiciunea de crimă: „Prea devreme”

image.png

image.png

Comentarii Facebook