VIDEO: Polițiștii clujeni s-au sesizat după scandalul din troleibuzul 5! Un bărbat ar fi fost agresat de mai multe persoane. Martor: „Aveau și un ciocan”

Polițiștii clujeni s-au sesizat din oficiu și au început verificările după scandalul petrecut luni seara într-un troleibuz din Cluj-Napoca, unde un bărbat ar fi fost agresat de mai multe persoane. Incidentul a avut loc în troleibuzul 5, care circula dinspre Aeroport spre Gara Cluj.

Imaginile publicate de Știri de Cluj arată mai multe persoane implicate într-un conflict, în mijlocul căruia se afla un bărbat îmbrăcat într-un tricou galben. Un alt călător intervine și încearcă să-l țină pe acesta pentru ca situația să nu degenereze și mai mult.

VIDEO. Scandal violent în troleibuz în Cluj! Mai multe persoane au agresat un călător: „Aveau și un ciocan. I-au tras și un pumn în față, la coborâre” - Ştiri de Cluj

Unul dintre cele mai îngrijorătoare detalii este faptul că una dintre femeile implicate avea și un ciocan. Acesta se vede în imagini, iar ulterior femeia îl pune înapoi în geantă. Nu se observă însă ca aceasta să amenințe sau să lovească pe cineva cu obiectul.

Martorul care a relatat incidentul pentru Știri de Cluj spune că a urcat în troleibuz la Aeroport, când conflictul era deja în desfășurare.

„Am urcat de la Aeroport și ei erau în „acțiune” deja. Îl agresau pe domnul în tricou galben. Domnul a primit și un pumn în față înainte ca ei să coboare. L-a lovit un altul, mai mic, care nu apare în filmare. Având ciocan, nu am vrut să am multe de împărțit cu ei”, a relatat martorul pentru Știri de Cluj.

Potrivit acestuia, grupul a coborât la următoarea stație după Aeroport. Momentul în care bărbatul ar fi fost lovit cu pumnul nu apare în secvența filmată.

Poliția Cluj s-a sesizat din oficiu după imaginile cu scandalul din troleibuz

După apariția imaginilor cu incidentul, polițiștii din Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu și au început verificările pentru a stabili ce s-a întâmplat și împrejurările în care a avut loc conflictul.

Poliția precizează că, după finalizarea verificărilor, vor fi luate măsurile legale care se impun.

„Ca urmare a apariției, în spațiul public, în data de 7 septembrie a.c., a unui material de presă în care sunt prezentate imagini surprinse într-un mijloc de transport în comun din municipiul Cluj-Napoca, în care apar mai multe persoane implicate într-o stare conflictuală, facem următoarele precizări:
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
În funcție de rezultatul verificărilor efectuate, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”
, au transmis reprezentanții Poliției pentru Știri de Cluj.

Comentarii Facebook