VIDEO Pericol în traficul din Cluj! 5 cai scăpați de sub control umblau nestingheriți azi-noapte, pe o stradă din Cluj: „Oricând se putea întâmpla ceva”

Din nou pericol în traficul din Cluj-Napoca: Cinci cai umblă liberi pe marginea drumului, la miezul nopții, în Cluj-Napoca

Un incident cu potențial grav a fost surprins în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:00, pe strada Giuseppe Verdi din Cluj-Napoca. Cinci cai, aparent scăpați de sub supraveghere, au fost filmați de un cititor Știri de Cluj în timp ce se deplasau nestingheriți pe marginea drumului, iar uneori chiar și pe carosabil.

În lipsa unei persoane care să îi îndrume sau să îi controleze, animalele se plimbau haotic, punând în pericol atât propria siguranță, cât și pe cea a șoferilor. Filmarea trimisă de cititorul Știri de Cluj arată cum animalele circulau în întuneric, la miezul nopții.

„Efectiv, oricând se putea întâmpla o tragedie”, a comentat acesta.

Până la această oră nu există informații despre proveniența cailor sau despre eventuale măsuri luate de autorități. Incidentul ridică însă întrebări serioase legate de responsabilitatea proprietarilor de animale și de prevenirea unor astfel de situații, care pot avea consecințe grave în trafic.

Acesta nu este un caz izolat. Doar cu câteva săptămâni în urmă, în Vinerea Mare (20 aprilie), alți zece cai au fost surprinși în cartierul Iris, în apropierea unui centru comercial din Cluj-Napoca. Printre ei, doi aveau picioarele din față legate – o practică controversată și dur criticată de specialiști în protecția animalelor. Atunci, animalele se aflau într-o zonă intens circulată, aproape de Auchan, iar imaginile au provocat un val de reacții online, stârnind îngrijorare și revoltă.

 Lipsa de supraveghere ridică serioase semne de întrebare în privința responsabilității proprietarilor și a măsurilor de prevenție care ar trebui să fie în vigoare.

Locuitorii sunt încurajați să raporteze astfel de cazuri la poliție sau la Protecția Animalelor.

VIDEO: Zece cai scăpați de sub control, din care doi cu picioarele legate, filmați în trafic în Cluj: „E chiar periculos. Paștele cailor a ajuns la Cluj?” - Ştiri de Cluj

Comentarii Facebook