VIDEO. Oamenii au întârziat la lucru zeci de minute din cauza accidentului de pe Horea. Reacția mult așteptată din partea CTP: „Scuze!”

Oamenii care au circulat cu autobuzele 31 și 31M au avut de suferit astăzi din cauza accidentului de pe strada Horea, mai exact sensul de mers dinspre Gară spre Piața Mihai Viteazul. Mulți dintre ei s-au plâns că vor întârzia la lucru, mai ales că între cele două stații (Piața Gării Vest și Școala Horea) autobuzul a făcut nu mai puțin de 20 de minute, în condițiile în care acest traseu de 500 de metri e străbătut într-o zi normală în sub un minut.

Autobuzele au fost blocate zeci de minute pe Horea, din cauza accidentului din această dimineață

Cu speranța că au găsit înțelegere la șefii lor, oamenii au așteptat ușor anxioși până când autobuzul 31 M a ajuns la destinație, după care au țâșnit, pe jos, spre lucru. Între timp, reprezentanții CTP și-au cerut scuze pentru inconvenient, deși e evident că nu a fost vina lor.

„CTP Cluj-Napoca informează publicul călător că, în data de 19.01.2026, în intervalul orar 07:25 – 08:23 (58 de minute), circulația mijloacelor de transport în comun pe strada Horea, pe sensul de mers spre Gară, a fost grav perturbată din cauza unui accident rutier cu victimă, fără implicare CTP, produs între două autoturisme.

Din cauza acestui eveniment: tramvaiele au fost blocate total în zonă; troleibuzele și autobuzele au circulat alternativ, în condiții dificile, în funcție de posibilitățile de deblocare a carosabilului. Reluarea circulației în condiții normale a fost posibilă doar după intervenția și finalizarea cercetărilor de către organele abilitate, precum și după degajarea carosabilului. Ne cerem scuze publicului călător pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții CTP pentru Știri de Cluj.

CITEȘE ȘI: Accident pe strada Horea din Cluj-Napoca. Trafic puternic afectat la această oră. Circulați cu prudență 

Comentarii Facebook