VIDEO. Momente de groază pentru o mămică într-o piscină din Cluj: „În stânga țineam bebelușul de 4 luni, în dreapta animalul ăsta mi s-a urcat pe sutien”

O tânără mămică din Cluj spune că a trecut azi prin clipe de panică în piscina Oxygen din Feleacu, după ce un animal de mici dimensiuni a ajuns în bazin și s-a urcat pe ea în timp ce era cu bebelușul în brațe- VIDEO

Tânăra mămică a relatat pentru Știri de Cluj că a trecut prin momente de panică joi, la piscina Oxygen din Feleacu, după ce un animal de mici dimensiuni a ajuns în bazin și s-a urcat pe ea în timp ce își ținea în brațe bebelușul de doar patru luni.

Clujeanca spune că totul s-a petrecut atât de repede, încât inițial nici nu și-a dat seama ce o atinsese.

„Nu știu ce era. Eram în apă și în stânga țineam bebelușul de 4 luni, iar în dreapta animalul ăsta s-a urcat pe sutienul meu. S-a urcat efectiv pe mine, în apă. A fost ceva de groază”, a relatat femeia pentru Știri de Cluj.

Potrivit acesteia, în bazin se mai aflau și alte familii cu copii mici, inclusiv o prietenă care era în apă alături de copilul ei.

„Chiar lângă mine era prietena mea cu copilul de doi ani. M-am speriat foarte tare, mai ales că îl aveam pe bebeluș în brațe”, a mai spus femeia.

Aceasta afirmă că a anunțat imediat personalul piscinei, iar angajații au intervenit și au scos animalul din apă. Femeia spune că, la acel moment, nimeni nu i-a oferit inițial explicații sau scuze pentru incident.

„Au venit și l-au scos. Atunci nu mi-a spus nimeni nimic și am rămas foarte dezamăgită de cum a fost tratată situația”, a povestit clujeanca.

Ulterior, spune aceasta, managerul complexului a venit personal să își ceară scuze pentru incident. Cu toate acestea, femeia spune că se gândește să depună plângeri la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și la Direcția de Sănătate Publică. 

„Dacă nu eram cu bebelușul în brațe, poate nu eram atât de șocată. Dar în momentul acela m-am gândit doar la copil și m-am speriat foarte tare. Când ajung acasă vreau să depun plângere”, a declarat aceasta pentru Știri de Cluj.

Din fotografiile și filmările primite la redacție, animalul pare să fie un mic mamifer insectivor, posibil o chițcanie sau poate o cârtiță, după cum a spus mamagerul locației, însă specia nu poate fi identificată cu certitudine doar pe baza imaginilor.

Știri de Cluj a solicitat un punct de vedere reprezentanților piscinei Oxygen cu privire la modul în care animalul a ajuns în bazin.

„Suntem într-o locație outdoor, după cum știți, suntem într-o pădure și, într-adevăr, a intrat în bazin o cârtiță. Erau pui de cârtiță. Eu nu am surprins incidentul. Colegii mei au scos animalul, l-au prins cu plasa, l-au scos din bazin imediat. Este un incident minor, nefericit, dar nu avem ce să facem, mai sunt și alte viețuitoare pe pământul ăsta, nu doar oamenii. A fost de dimineață, era foarte puțină lume, au fost printre primii clienți. Probabil colegii nu l-au observat, nu știu. Animalul e micuț, iar bazinul nostru e destul de mare", a declarat pentru Știri de Cluj, managerul locației Oxygen Bogdan Raul Popa.

animal 3.jpeg

image.png

Comentarii Facebook