VIDEO. Emil Boc, pe șantierul Pieței 14 iulie. Când dă asigurări că va fi gata prima parte a proiectului: „Avem două probleme”

Modernizarea zonei Pieței 14 Iulie din Cluj-Napoca avansează, iar municipalitatea anunță că lucrările generale vor fi finalizate în primăvara anului viitor. În prezent, echipele intervin pe tronsonul care pornește din zona Garibaldi, care traversează Piața 14 Iulie și se conectează cu strada Vlăhuță.

Această porțiune este considerată prioritară, deoarece asigură accesul către Școala „Grigorescu”. Termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor pe acest segment este 8 septembrie, la ora 7 dimineața, astfel încât traficul să fie fluidizat înainte de începerea anului școlar.

Primarul a transmis un apel către Compania de Apă și Compania de Gaz să finalizeze urgent intervențiile care le revin. În caz contrar, municipalitatea avertizează că eventualele întârzieri vor fi suportate financiar de aceste companii.

„Avem două probleme: fac apel la Compania de Apă – ei trebuie să rezolve o chestiune ce ține de canalizare – și la Compania de Gaz, care mai are de lucru aici. Ei trebuie să știe că, dacă nu se încadrează în termen, vor face lucrările pe banii lor”, a declarat Emil Boc, prezent pe șantier.

Proiectul de modernizare include și extinderea parcului, amenajarea unei zone pietonale, realizarea unei piste pentru biciclete, mutarea stației de autobuz 30 și adăugarea unei benzi suplimentare pentru circulație.




Comentarii Facebook