VIDEO. De la ce a izbucnit incendiul devastator de la stația meteo Vlădeasa. Vântul le-a făcut viața grea pompierilor

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu 12 ore după ce un incendiu a cuprins stația meteorologică de pe Vârful Vlădeasa. 

Nu le-a fost de folos vântul puternic care a dus la extinderea flăcărilor la toate corpurile clădirii. La fața locului au ajuns în acel moment trei autospeciale, iar pompierii s-au luptat cu flăcările zeci de minute.

După ce au analizat acest caz complicat, pompierii au anunțat că flăcările au pornit într-o anexă a stației meteo de la niște scântei purtate de vânt. „Conform primelor cercetări, incendiul a izbucnit inițial în anexa stației meteo de la scânteile purtate de vânt. Acestea au provenit din coșul pentru evacuarea fumului al sobei folosite pentru încălzirea cabanei, iar ulterior, din cauza vântului puternic, focul s-au extins la toate corpurile clădirii”, au transmis reprezentanții ISU.

Înregistrările video de la acest incendiu sunt acu adevărat spectaculoase și se vede cum cabana a fost cuprinsă integral de flăcări și nu nor gros de fum s-a ridicat deasupra crestei, la cota 1.800 de metri.

Unul dintre proprietarii Cabanei Vlădeasa, George Potra, explica pentru Știri de Cluj, că „Nu arde Cabana Vlădeasa de 1436 de metri, ci stația meteo de la 1800 și dependințele acesteia. Cabana Vlădeasa, situată la 1436 de metri, a fost construită în 1933. Din fericire, nu este afectată în niciun fel de incendiul de la stația meteorologică”.  Structura din lemn a stației meteo a fost afectată în totalitate.

Comentarii Facebook