Un șofer din Cluj e după GRATII. S-a urcat beat la volan, a omorât un om și rănit alți doi


Un șofer de 27 de ani, care s-a urcat beat la volan, cauzând un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor două, a fost reținut de polițiști.

La data de 17 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 27 de ani, pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere”, informează reprezentanții IPJ Cluj.

Din cercetările polițiștilor a reieşit că bărbatul, la data de 11 februarie a.c., pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului într-o curbă la dreapta şi a pătruns pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu un gard din beton care susţinea terasamentul căii ferate, situat pe raza municipiului Câmpia Turzii.

În urma impactului, un bărbat, de 27 de ani, a decedat, un bărbat de 26 de ani, şi conducătorul auto au suferit leziuni grave, iar un tânăr, de 23 de ani, a fost rănit uşor. Toţi cei implicaţi erau din Câmpia Turzii şi se deplasau cu autoturismul care a pătruns pe sensul opus de mers.

Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Totodată, faţă de acesta s-a luat măsura controlului judiciar.

 

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook