Adrian Ghenie, pictorul clujean care a vândut un tablou cu 1,77 milioane de euro la Londra

 

Tabloul ”The Fake Rothko”, al pictorului clujean Adrian Ghenie, a fost vândut la Londra cu 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's.

 

Suma plătită a fost de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti.

 

”The Fake Rothko” este o lucrare realizată în ulei pe pânză, semnată şi datată 2010. Era estimată la o sumă cuprinsă între 250.000 - 350.000 de lire sterline (311.676 - 436.346 de euro), conform site-ului Sotheby's.

 

Adrian Ghenie s-a născut în 1977 și a studiat la Universitatea de Arte şi Design din Cluj. L-a avut profesor pe Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin, scrie Mediafax. Pictorul s-a mutat în 2013 în capitala Germaniei. 

 

Până acum, Adrian Ghenie a mai vândut tabloul ”Regele”, în iunie 2013, tot la Londra, cu 212.238 de euro, iar tabloul ”Dr. Mengele 2” a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby's.

 

Între fanii artistului s-ar număra magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, între care Alexander McQueen, Balenciaga şi Gucci.

Comentarii Facebook