Un municipiu din Cluj va avea o sală de sport complet refăcută! Primarul a reușit „imposibilul”: „Totul a început cu o idee simplă, dar încăpățânată”
Câmpia Turzii scrie un nou capitol din povestea sa sportivă. După ani de așteptare și promisiuni rămase pe hârtie, Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” intră, în sfârșit, în reabilitare totală.
Ani de încercări și o singură constantă: perseverența
Primarul Dorin Lojigan a anunțat vestea cu emoție, subliniind că acest proiect este rezultatul unei lupte lungi și a unei echipe care nu a renunțat nicio clipă. „Totul a început cu o idee simplă, dar încăpățânată: să nu se renunț. Împreună cu echipa din Primărie, am încercat mai multe direcții de finanțare, fără rezultat. Programul Operațional Regional? Nu. Compania Națională de Investiții? Nici acolo. Dar, cum spune o vorbă veche din sport: nu pierzi până nu te oprești din luptă. Așa că am mers mai departe. Și iată că Programul de Cooperare Elvețiano–Român, destinat reducerii diferențelor economice și sociale din Uniunea Europeană, a deschis ușa. Rezultatul? Un proiect de 3 milioane de euro, care va schimba complet fața infrastructurii sportive locale.”, a declarat primarul.
Și perseverența a fost, de data aceasta, cheia. Prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, destinat reducerii diferențelor economice și sociale din Uniunea Europeană, Câmpia Turzii a obținut finanțarea necesară pentru o investiție de 3 milioane de euro, menită să schimbe radical infrastructura sportivă locală.
Un proiect care transformă o clădire în simbol al viitorului
Reabilitarea Sălii Sporturilor nu înseamnă doar lucrări de modernizare, ci renașterea unui loc încărcat de emoție și amintiri. Proiectul include:
- termoizolarea completă a clădirii și montarea unei tâmplării moderne;
- refacerea integrală a instalațiilor termice, electrice și sanitare;
- iluminat 100% LED și panouri fotovoltaice pentru eficiență energetică;
- pompe de căldură, bazin de retenție pentru apele pluviale și măsuri sporite antiincendiu;
- accesibilitate completă pentru persoanele cu dizabilități.
Acest proiect este mai mult decât o investiție, este o reparație morală
„Nu am abandonat munca. Am căutat soluții și le-am găsit. Vom avea o sală modernă, eficientă și deschisă tuturor celor care iubesc sportul. Pentru cei care au crescut aici, care și-au spart genunchii pe parchetul vechi și au strigat din tribună pentru echipa lor, vestea asta e mai mult decât o investiție. E o reparație morală.”, a adăugat primarul.
Pentru cei care au crescut în jurul acestei săli, care și-au petrecut adolescența pe parchetul uzat și au strigat din tribună pentru echipa lor, vestea nu este doar despre infrastructură. Este despre recunoaștere, despre o promisiune ținută și despre speranța că orașul lor continuă să evolueze.
1 Comentariu