Luni 21 Septembrie

Un medic rezident din Cluj spune CINSTIT că nu rezidenții iau bani de la pacienți - VIDEO

 

Un medic rezident de familie a relatat, la protestul de joi, extrem de cinstit care sunt problemele din sistem.

 

Florca Potroviță a acuzat sistemul sanitar și pe politicieni, pentru toată situația.

 

Au impresia că vor să le iau lor un ciolan. Ce ciolan? Oamenii săraci pe care îi tratăm noi nu dau bani rezidenților, nu știu cine...

 

Eu știu doar un lucru că anumiți politicieni dau bani și se tratează în străinătate. Dar poporul sărac cu ce să se mai trateze. Eu o să termin medicina de familie, cum să îmi achiziționez un cabinet de medicină de familie, cu 30.000 de euro. Adică termin și mă duc și cer de la bancă credit. Este inadmisibil ce se întâmplă într-un stat european. Misiunile diplomatice ce fac. Ar trebui ca numai cu ce aruncă cei din Occident să muncim corect și să facem.

 

Medicii ne văd ca niște sclavi. Noi nu suntem în Europa. Ne văd sclavi. Taci din gură! Fă! De la mimică și până la afirmații. Am putea să depunem plângeri, dar este atât de gogonat sistemul ăsta și trebuie reformat”, a declarat medicul rezident, Florica Potroviță. 

 

La protestul medicilor rezidenți, de joi, 6 martie, au participat circa 150 de persoane.

 

Medicii rezidenți din Cluj au ieșit în stradă: O să ajungem să se facă medicină ”made in China” FOTO

Comentarii Facebook