Un hoț de buzunare prins într-un autobuz în Mănăștur. A fost încătușat

 

Un hoț din buzunare a fost prins în Mănăștur de polițiști, după ce o clujeancă a fost păgubită.

 

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Secţia 1 Poliţie, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie, au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 46 de ani, din judeţul Bihor, bănuit de săvîrşirea infracţiunii de ,,furt”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

 

În fapt, la data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 11:00, bărbatul ar fi sustras un portmoneu din buzunarul unei femei în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

 

Prejudiciul în valoare de 350 lei a fost recuperat în totalitate de către poliţişti”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”furt calificat”, bărbatul fiind cercetat în stare de reţinere.

Comentarii Facebook