Un elev din Cluj este medaliat la Olimpiada Internaţională de Informatică

 

Un elev de la Liceul de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca a obținut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică din Taiwan.

 

Alexandru Velea este elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca și a concurat la Taipei, Taiwan, alături de cei mai buni informaticieni din lume. 

 

Elevii români au cucerit o medalie de aur, două de argint şi o medalie de bronz.

 

Medalia de aur la olimpiadă a fost câştigată de bistriţeanul Rareş Darius Buhai, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”, câştigătorul medaliilor de aur şi la precedentele două ediţii.

 

Medaliile de argint au fost obţinute de Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "C. D. Loga" din Timişoara (laureat cu argint şi anul trecut) şi de Alexandru Velea, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook