Un clujean care a închiriat un apartament de Untold a fost înșelat grav, cu ajutorul unui curier: S-a trezit că a „cumpărat” un telefon scump. Și nu e tot!
Totul a pornit de la închirierea unui apartament de Untold. Aveți grijă cui îi dați buletinul, să nu pățiți la fel.
Un clujean a fost înșelat într-un mod aproape incredibil. Totul a început atunci când a vrut să dea în chirie un apartament pe perioada Untold, însă s-a trezit că datele sale personale au fost folosite fără consimțământ pentru a încheia un contract de telefonie mobilă, iar telefonul achiziționat era extrem de scump. În plus, victima a descoperit că avea un abonament nou pe doi ani, fără să știe nimic despre acest lucru. Totul a fost făcut de un tânăr de 30 de ani, care a pretins că vrea să închirieze apartamentul victimei. El a fost ajutat și de un curier de 57 de ani din București.
La data de 23 iulie 2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin a înregistrat un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și favorizarea făptuitorului, în urma unui incident în care datele unei persoane au fost utilizate fraudulos.
„Persoana vătămată MB a sesizat organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Huedin în legătură cu faptul că la data de 23.07.2025, persoana necunoscută i-ar fi utilizat fără drept datele personale și au încheiat în numele acestuia un contract de telefonie mobilă cu achiziționarea unui telefon mobil performant, care urma să fie achitat în 24 de rate”, spun procurorii
Autorul necunoscut a intrat în posesia datelor de identitate ale victimei atunci când aceasta i-a remis o copie a cărții de identitate pentru a închiria un imobil, în contextul festivalului UNTOLD. „Autorul necunoscut a solicitat acestuia copia cărții de identitate, pe care persoana vătămată i-a remis-o”, informează procurorii.
În urma cercetărilor, autoritățile au identificat un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Pitești, jud. Argeș, care a beneficiat de activitatea infracțională a unui alt bărbat, în vârstă de 57 de ani, angajat al unei firme de curierat din București. „Din probele administrate în cauza autorul infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în mun. Pitești, jud. Argeș, care beneficia de activitatea sa infracțională de sprijin unui bărbat în vârstă de 57 de ani, angajat al unei firme de curierat din municipiul București”, subliniază anchetatorii.
Totodată, în cadrul anchetei, s-a stabilit și faptul că „angajatul firmei de curierat, după ce a aflat faptul că organele de poliție urmăresc livrarea coletului conținând telefonul mobil obiect material al faptei, i-a înconștientizat pe autorul infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic cu scopul de a zădărnici ancheta poliției”.
Ulterior, bărbatul de 30 de ani a sunat din nou compania de telefonie mobilă, „pretinzând că este persoana vătămată din prezenta cauză și a solicitat anularea contractului încheiat anterior, demers prin care autorii făptelor încearcă să scape de consecințele juridice ale faptelor sale”.
În data de 31 iulie 2025, procurorul de caz a formulat propunerea de arestare preventivă pentru cei doi bărbați implicați. „În cadrul anchetei, procurorul de caz a luat măsuri pentru punerea în executare a unui mandat de percheziție domiciliară la un imobil din mun. Pitești, jud. Argeș, activitate în urma căreia au fost obținute probe, în baza cărora la data de 31.07.2025, procurorul de caz a formulat propunerea de arestare preventivă față de cei doi bărbați implicați în savârșirea infracțiunilor”, precizează procurorii.
În urma deciziei instanței, „la data de 31.07.2025 s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pentru inculpatul R.G., cercetat pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de fals informatic, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal și 2 infracțiuni de fals informatic, prev. și ped. de art. 325 Cod penal – cu aplic. art. 52 alin. 1 Cod penal și totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal și arestarea preventivă pentru o perioadă de 15 zile a inculpatului B.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, faptă prev. și ped. de art. 269 alin. 1 Cod penal și complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal”.
În încheiere, Parchetul Huedin subliniază că „persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”.
0 Comentarii