Un clujean a răbufnit după interacțiunea cu un șofer de autobuz: ,,Nepăsarea asta schimbă orașul în rău, zi de zi”
Un clujean a avut parte de un început de săptămână mai prost, după o întâmplare petrecută între el și un șofer al unui mijloc de transport în comun.
Mai exact, bărbatul susține că autobuzul era oprit într-o stație, având ușile închise, iar semaforul din fața lui era roșu. Clujeanul a alergat pentru a ajunge autobuzul, sperând că va reuși să intre în el și să scape de frigul de afară.
Din nefericire, șoferul nu a ținut cont de acest aspect, deoarece culoarea semaforului trebuia să se schimbe și autobuzul să își continue ruta.
Clujeanul a povestit întâmplarea pe o rețea de socializare, exprimându-și nemulțumirea față de acest gest:
„Domnul șofer stătea oprit în stație la FSEGA, cu ușile închise, semaforul fiind roșu. Alergând să prind busul, fiind -5 grade afară, mi-a făcut semn când am ajuns în dreptul ușii închise că urmează să se facă verde și nu mai deschide.
Nu vreau să mă plâng, că am geacă groasă, dar nepăsarea și «flegma» asta de care dau unii dovadă schimbă orașul ăsta în rău, zi de zi. De foarte multe ori «te costă» 5-10 secunde în plus ca să faci un gest bun, frumos, nobil, decât să fii un urâcios bătrân în aia 10 ani pe care îi mai ai pe lume.”, a scris acesta.
5 Comentarii
In atentia plangaciosului: autobuzul se ia din statie, nu de la semafor. Asa e legea, trebuie respectata.
@Adi: Asta foarte adevărat
@Adi: „Domnul șofer stătea oprit în stație la FSEGA, cu ușile închise, semaforul fiind roșu"
stătea în stație, capiscii handicapaților?
Suna la CTP si spuneți nemulțumirea
0264 430 917; 0264 430 874; 0758 082 144
Spor !
@Ion:
Acolo un alt " țapinar" răspunde la telf.și cu atîta rămîi...