Un clujean a fost reținut pentru violență în familie la două săptămâni după ce și-a agresat concubina într-un local public


Polițiștii clujeni au reținut la începutul săptămânii un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Mihai Viteazu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Din verificările derulate de polițiști a reieșit faptul că, în data de 23 iulie a.c., în jurul orei 15.40, în timp ce se afla într-un local public din satul Mihai Viteazu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 21 de ani, aplicându-i mai multe lovituri în zona feței.

Pe numele bărbatului, în baza probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile”, transmite IPJ Cluj.

Bărbatul a fost reținut după două săptămâni de la încălcarea legii pentru că a fost depusă o  sesizare abia în data de 4 august. 

Comentarii Facebook