Miercuri 25 Noiembrie

UMF Cluj trece la învățământ exclusiv online


Din cauza cazurilor tot mai multe de coronavirus,  Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” a luat decizia de a trece la învățământ online, începând de luni, 26 octombrie 2020.

Această mpsură se va aplica tuturor celor trei facultăți, pentru toți anii de studiu.

În ultimele luni, ni s-a schimbat total felul de a trăi, de a ne comporta, de a studia. Trebuie să luptăm, fiecare în parte și toți împreună, ca această epidemie să nu mai continue să se răspândească. Cu atât mai mult noi, cei aflați în slujba sănătății, trebuie să fim responsabili față de siguranța celor din jurul nostru și a noastră, ca indivizi.

Nu ne-a fost deloc ușor să luăm această decizie. Și noi am fi preferat să continuăm învățământul onsite, să vă vedem la stagiile clinice și să putem interacționa așa cum o făceam înainte. Însă, siguranța voastră, a personalului didactic și a pacienților este cea mai importantă în acest moment.

Vă asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință și chiar mai mult decât atât ca pregătirea voastră să se desfășoare la cele mai înalte standarde de performanţă academică. Pe parcursul anului universitar curent, veți recupera tot ce nu se va putea realiza în următoarea perioadă prin intermediul platformelor online pe care le avem la dispoziție.

Studenții și cadrele didactice sunt rugați să acționeze cu responsabilitate și seriozitate, să susțină și să sprijine universitatea, să respecte măsurile impuse de autorități, astfel încât activitatea academică să se desfășoare în condiții optime.

Comunicarea dintre noi este esențială astfel încât vă rugăm să consultați în permanență site-ul UMF și aplicația InfoUtil pentru noi informații referitoare la această situație. Rămânem în continuare alături de dumneavoastră. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim multă sănătate”, a transmis rectorul UMF Cluj “Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

.

Comentarii Facebook