Miercuri 16 Octombrie

UMF Cluj, mesaj de doliu după trecerea în neființă a profesorului Nicolae Miu, cel mai cunoscut medic pediatru din Cluj: „Adevărat model”


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își exprimă regretul și tristețea la plecarea dintre noi a Profesorului Nicolae Miu, personalitate emblematică a învățământului universitar și a medicinei românești și reprezentant de seamă al școlii medicale clujene.

După o viață dedicată vindecării copiilor, profesorul Nicolae Miu a încetat joi din viață la vârsta de 81 de ani.

„Cu o carieră impresionantă, domnul prof. dr. Nicolae Miu, specialist în pediatrie, gastroenterologie şi hepatologie şi diabet și boli de nutriţie, și-a dedicat întreaga viață sănătății copiilor. A vindecat cazuri grave, a scris tratate, în premieră pentru România, a condus Facultatea de Medicină a universității noastre, a ridicat o clădire nouă la Clinica de Pediatrie II din Cluj-Napoca şi a înfiinţat Clinica de Nefrologie, Dializă şi Toxicologie Pediatrică, împreună cu dr. Aurel Bizo.

Profesorul Nicolae Miu a lansat, în premieră pentru țara noastră, conceptul de medicină a adolescentului, având viziunea complexităţii acestui domeniu medical. Acest concept a fost promovat prin publicarea în 1999 a ”Tratatului de medicina adolescentului”. De asemenea, a fost cel care a introdus în România conceptul de Pediatrie Socială, fiind fondatorul Societății Române de Pediatrie Socială, dar şi al Societăţii Române de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție Pediatrică. 

Cu profesionalism, dedicare și angajamentul de care a dat dovadă în calitate de prorector didactic al UMF ”Iuliu Hațieganu”, decan și cadru didactic al Facultății de Medicină, domnul profesor Nicolae Miu și-a dedicat întreaga activitate multor generații de studenți și rezidenți și a vegheat, cu pasiune și căldură, asupra sănătății celor mai tineri, fiind un adevărat artist al medicinei clujene. Prezența sa alături de comunitatea noastră academică ne-a onorat. Recunoașterea de care se bucură astăzi școala medicală clujeană este deopotrivă rodul implicării și al eforturilor domniei sale. Pentru toate acestea, îi mulțumim și îi vom purta veșnică recunoștință.

Cu un spirit cultivat și rafinat, reprezentând cu adevărat modelul unei prezențe intelectuale impecabile, prof. dr. Nicolae Miu va rămâne pentru totdeauna o amintire luminoasă în inimile celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște.

Cu profundă tristețe, întreaga comunitate academică a UMF ”Iuliu Hațieganu” transmite condoleanțe familiei îndoliate”, transmit cei de la UMF Cluj.

Comentarii Facebook