UBB Cluj construieste un camin pentru studenti in Parcul "Iuliu Hatieganu"


UBB Cluj a pus astazi piatra de temelie a unui camin cu 10 etaje, care este ridicat in parcul "Iuliu Hatieganu". Rectorul Unicersitatii, profesorul Andrei Marga, sustine ca noul camin va creste confortul studentilor.

Caminul XXI va putea sa gazduiasca 524 de tineri studenti, repartizati cate doi in camera, si va avea si un dispensar. "Confortul tinerilor va fi unul ridicat mai ales ca nu vor sta decat doi in camera si vor exista si alte spatii, pentru studiu si recreere", a afirmat Andrei Marga.

Lucrarile vor costa in total 16 milioane de euro, din care 10 milioane vor fi asigurate din bugetul Universitatii "Babes-Bolyai". Caminul XXI va avea si un parking subteran, unde studentii isi vor putea lasa masinile.

Lucrarile la noul camin vor dura circa 2 ani si vor fi facute de firma ACI.

Comentarii Facebook