Luni 13 Iulie

Trei zile de ploi și vreme urâtă în aproape toată țara. Ce anunță ANM


Meteorologii de la ANM au emis o nouă informare meteorologică de vreme rea, care afectează aproape toată țara.

Avertismentul este valabil până miercuri, 3 iunie, ora 23.00.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi perioade, în special după-amiaza și seara, cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 15...25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp.


Comentarii Facebook